Trăindu-mi identitatea în Cristos

[button url=”https://www.oci.ro/wp-content/uploads/2013/01/Trăind.precum.Cristos.doc” newwindow=”true” size=”small” color=”blue”]Descarcă articol[/button]

Obiectivele lecţiei: Participanţii îşi iau angajamentul să trăiască într-un mod care reflectă adevărata lor identitate în Cristos.
Pasaj biblic: Coloseni 3:1-17
Adevăr biblic: Isus a murit pentru păcatele noastre şi de aceea păcatul nu mai are autoritate asupra noastră. Ceea ce lucrează în noi acum este dragostea Lui Cristos.
Verset de memorat: Coloseni 3:2,3
Ce ai nevoie: Pregăteşte dinainte notiţe: bileţele cu cuvinte de încurajare şi bileţele albe pentru participanţii care pot apărea; biblii în plus pentru participanţii care nu o au cu ei, pixuri, copii cu materialul „Trăindu-mi identitatea în Cristos”(lectura creativă, precum şi testul se găsesc la finalul articolului)

Deschiderea

Pune pe toţi cei prezenţi să-şi pună scaunele în cerc în timp ce o persoană, „X”, rămâne în picioare fără scaun, în mijlocul cercului. Numeşte 4 sau 5 nume de fructe şi distribuie câte unul fiecărui participant. Atunci când persoana care este „X” spune numele unuia dintre aceste fructe, toţi ceilalţi care au ales fructul respectiv se ridică şi încearcă să-şi găsească un scaun nou, în timp ce persoana din centru îşi caută şi ea un loc. Persoana care rămâne în picioare devine „X”. Dacă persoana din mijloc spune „coş cu fructe” toată lumea trebuie să îşi schimbe locul. După ce decizi să termini jocul, explică-le că la fel precum pomul ce produce lucruri care arată ce fel de pom este (cum ar fi muguri şi apoi fructe), copiii lui Dumnezeu vor poduce fructe ce arată cine sunt.

Învăţare interactivă

Citeşte lectura creativă apoi întreabă:

* De ce crezi că Rose a încetat să cânte la pian?
* Rose a lăsat lenea, presiunea vieţii de zi cu zi şi sentimentul ei de inadaptare să o ţină departe de a se bucura de ceea ce i-a fost dat să facă. Care sunt acele lucruri care te ţin departe de a trăi cu adevărat cine eşti tu în Cristos?
Explică-le că aşa cum Rose s-a reapucat de cântat la pian prin îndemnul de încurajare al unui prieten, care a ajutat-o să experimenteze din nou bucuria de a cânta pe care o pierduse, la fel şi grupul trebuie să vină cu câteva exemple concrete despre cum pot ei să redescopere bucuria în relaţia lor cu Dumnezeu, şi să depăşească barierele ce stau în calea trăirii identităţii lor în Cristos menţionată în a doua întrebare. Ajută-i pe participanţi să detalieze fiecare răspuns (ex: să citesc din Biblie, să mă rog) până când ei vor deveni specifici (să mă trezesc în fiecare dimineaţă cu 10 minute mai devreme pentru a avea timp să citesc din Biblie. Să nu-l mai lovesc pe fratele meu mai mic atunci când mă sâcâie)

Aplicaţie biblică

Săptămâna trecută am văzut că oamenii ce s-au născut în familia lui Dumnezeu au devenit copiii Lui şi sunt descrişi de El ca fiind sfinţi, drepţi, puri şi prea iubiţi sfinţi. Biblia spune că „noua noastră naştere”este un dar de la El şi nu trebuie să facem nimic pentru a-l obţine; „Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă; şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu.”(Efeseni 2:8). Numim acest act de salvare „răscumpărare” şi determină cine suntem. Dacă ai fost răscumpărat prin moartea lui Isus, eşti parte din familia lui Dumnezeu; dacă nu ai fost răscumpărat şi salvat de păcatele tale, eşti mort din punct de vedere spiritual, iar Biblia spune că eşti sclavul Satanei.
Problema este că nouă, celor ce ştim că facem parte din familia lui Dumnezeu, ne este greu de multe ori să înţelegem cum putem fi numiţi sfinţi şi puri când noi ştim că păcătuim zilnic.
Ceea ce vedem noi atunci când ne uităm în oglindă nu este ceea ce Dumnezeu spune că vede. Înainte de a merge mai departe în studiul nostru trebuie să decidem pe cine vom crede – pe Dumnezeu sau pe noi înşine? Dacă punctul nostru de vedere diferă de cel al lui Dumnezeu, cineva are dreptate şi cineva se înşală. De fiecare dată când avem un punct de vedere diferit de cel al lui Dumnezeu aceasta înseamnă că este ceva ce El înţelege şi noi nu.
De la începutul acestor serii am spus că lumea ne spune că noi determinăm (prin ceea ce facem) cine suntem. De aceea ne tot gândim că dacă păcătuim rămânem păcătoşi şi nu putem fi sfinţi. Dar Dumnezeu spune că cine suntem determină ceea ce facem, că datorită faptului că ne-a dat o nouă viaţă ce ne schimbă dinăuntru spre afară, vom începe să fim asemeneu Lui şi să iubim ceea ce iubeşte El şi să urâm ceea ce urăşte El. Vom studia cum ar trebui să arate această viaţă, aşa cum Pavel a descris-o în scrisoarea lui către Coloseni.

Distribuie materialul cu „Trăindu-mi identitatea în Cristos” şi asigură-te că toţi participanţii au o biblie şi ceva pe care să scrie. Spune-le să răspundă doar la primele opt întrebări cu referire la verset din foaia de lucru. După ce au terminat, cere-le să comunice de ce trebuie să ne concentrăm privirile asupra lucrurilor divine (deoarece am murit în viaţa noastră veche şi am fost înviaţi prin Cristos, iar acum viaţa noastră este ascunsă prin Cristos în Dumnezeu). Numeşte câţiva participanţi care să împărtăşească lucruri specifice asupra cărora ar trebui şi nu ar trebui să se concentreze. Apoi întreabă-i ce similitudini observă între îmbrăcămintea, acţiunile şi atitudinile care sunt menţionate în aceste versete. (Hainele pe care le purtăm nu schimbă ceea ce suntem, dar schimbă imaginea pe care o văd ceilalţi. Îmbrăcămintea este ceva pe care tu alegi să o pui sau nu pe tine).
Exact cum alegem cu ce să ne îmbrăcăm în fiecare zi, exact la fel alegem cum să gândim, ce să spunem sau cum să-i tratăm pe cei din jurul nostru. Ce purtăm şi cum ne îmbrăcăm nu schimbă ceea ce suntem; sunt copilul părinţilor mei indiferent cu ce mă îmbrac. Dar din majoritatea experienţei noastre am observat că oamenii ne tratează diferit în funcţie de ceea ce purtăm şi de multe ori îmbrăcămintea sau tunsoarea noastră pot cauza probleme în relaţia noastră cu alţi oameni.
Obiectivul nostru ca şi copii ai lui Dumnezeu este să „ne îmbrăcăm” cu caracteristicile lui Isus pentru a arăta ca El. Este important să observăm că multe din calităţile şi atitudinile listate în Coloseni, pe care ar trebui să „le punem pe noi”, sunt numite în Galateni 5 „roade ale Duhului”, ceea ce înseamnă că vin de la Duhul lui Dumnezeu, nu din puterea noastră. Haideţi să petrecem câteva minute gândindu-ne cum pot lucra împreună puterea Lui Dumnezeu şi efortul nostru pentru a ne determina cum alegem să trăim.

Angajament

Deseori ne chinuim să înţelegem cum puterea lui Dumnezeu şi eforturile noastre lucrează împreună. Pentru a ne ajuta să vedem cum pot lucra două lucruri în acelaşi timp, amândouă necesare dar nu independente unul faţă de celălalt, Dumnezeu ne-a dat exemple în lumea din jurul nostru.
Roagă pe cineva să explice cum zboară o pasăre, lăsându-i pe ceilalţi participanţi să adauge lucruri omise. Dacă mai sunt puncte de vedere de adăugat, infiltrează-le din ideile următoare:
Punctul central este că păsările zboară ca rezultat al efortului lor şi a aerului. O pasăre nu poate zbura într-un loc unde nu există aer; are nevoie ca aerul să treacă peste aripile ei pentru a-i da un avânt. Dar nici măcar un vânt foarte puternic nu poate ajuta o pasăre să zboare (poate să o rostogolească, dar nu să zboare), dacă ea nu îşi întinde aripile, îşi ia avânt şi prinde curentul de aer. Zborul necesită vânt şi efort din partea păsării. O pasăre poate alege să stea pe pământ, sau chiar să meargă, dar de îndată ce lasă vântul să intre printre aripile ei,cel mai mic efort o va înălţa cu ajutorul curenţilor de sub ea. În timpul zborului ea fâlfâie, pluteşte, se întoarce, dar ştim cu toţii că succesul zborului unei păsări nu se datorează numai eforturilor sau puterii ei. În mişcările ei este o joacă a două forţe – pasărea şi vântul.

Explică-le că tot în acelaşi mod, „vântul” spiritului lui Dumnezeu lucrează împreuna cu efortul nostru în procesul de sfinţenie – perspectiva noastră de a ne comporta mai mult şi mai mult ca şi copii ai lui Dumnezeu. Pune un participant să citească cu voce tare Filipeni 2:12, 13 şi cere-le să explice ce au înţeles că spun versetele (că trebuie să lucrăm pentru a arăta mai mult ca Isus, dar dorinţa şi puterea de a o face vine de la Dumnezeu). Cere altcuiva să citească şi să explice 2 Corinteni 3:8 (ar trebui să explici că „feţe neacoprite” înseamnă că reflectăm gloria lui Dumnezeu într-un mod clar. Evidenţiază faptul că deseori poate nu simţim lucrul acesta, dar Dumnezeu spune că suntem transformaţi după placul Lui). Apoi pune-i pe studenţi să se uite pe foile lor la declaraţiile din josul paginii. Explică-le că este necesar să înţeleagă nevoia lor de a face un efort şi a avea încredere în Dumnezeu că va lucra în ei, ar trebui să scrie câteva lucruri specifice pe care le pot face şi nişte căi specifice prin care pot avea încredere în Dumnezeu. Dă-le câteva exemple care să-i facă să mediteze la acest lucru (ei pot: să stea departe de oameni sau situaţii care îi împing spre păcat; să-şi amintească că lăcomia şi invidia sunt asemenea închinării la idol; să roage un prieten sau pe cineva în care au încredere să îi întrebe frecvent despre acea parte din viaţa lor cu care se luptă. Să-L lase pe Dumnezeu să-i „re-îmbrace” prin: a I se ruga şi a-I cere ajutorul; citirea zilnică a Bibliei pentru a ţine legătura cu Dumnezeu; să se înconjoare cu prieteni creştini).

Plimbă-te prin sală şi încurajează pe oricine nu scrie nimic. Când vezi că participanţii au terminat, încheie în rugăciune şi fiecare participant să ceară ajutorul lui Dumnezeu în una dintre activităţile specifice pe care le-au scris.

Încheiere

(Înainte de oră scrie un cuvânt de încurajare şi dă-l fiecărui membru. Cât mai posibil concentrează-te pe modurile în care participanţii îl reflectă pe Cristos, folosind versete din Coloseni 3:12-17 şi Galateni 5:22, 23. De exemplu: „Mark vreau să ştii că apreciez faptul că eşti răbdător şi bun, în special cu fratele tău mai mic. Eşti amuzant şi ai simţul umorului şi în mod special apreciez modul în care îi iubeşti şi îi încurajezi pe ceilalţi participanţi din grup. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru cine eşti şi pentru ce Îl laşi să facă în viaţa ta. Sora ta în Cristos, Anette”.
Notă: Adu-ţi mai multă hârtie în caz că vor veni mai mulţi participanţi. Asigură-te că fiecare participant primeşte o notă de încurajare chiar dacă sunt vizitatori!)

Împarte notele de încurajare şi roagă-i pe participanţi să aştepte până când sunt singuri şi apoi să le citească.

Trăieşte-ţi identitatea: lectură creativă

John cu greu putea să-şi stăpânescă entuziasmul în prima zi de şcoală. De când era mic iubea muzica, în special pianul şi îşi petrecuse ultimii ani lucrând din greu cu cei mai buni profesori pe care părinţii şi i-au putut permite. Efortul a fost răsplătit şi a obţinut o bursă la o şcoală cu un program pentru pian renumit în toată ţara. În sfârşit putea să înveţe de la cei mai buni profesori şi să aibă acces la toate facilităţile. Dar mai era un motiv pentru care John de abia aştepta să se ducă la şcoală: a aflat că Rose, fata celui mai bun pianist din lume, va fi în aceeaşi clasă cu el. Odată, când era mai mic, părinţii lui l-au dus la un concert unde a auzit-o pe Rose făcând un duet cu tatăl ei. A fost hipnotizat să audă o fată de vârsta lui cântând ceva atât de frumos. De atunci John a fost complet înnebunit să înveţe să producă o asemenea frumuseţe.

Odată ajuns la şcoală, John s-a dus direct în sala de repetiţii pentru a vedea pianele pe care le va putea folosi. O profesoară i-a arătat lista cu orele de repetiţii, dar a fost surprins că nu a văzut numele lui Rose acolo. De-a lungul zilei s-a uitat după ea şi în sfârşit a văzut-o, când un profesor i-a strigat numele în clasă. Apoi, când a văzut-o mâncându-şi prânzul singură s-a aşezat lângă ea şi au devenit prieteni. După câteva săptămâni după ce s-au cunoscut mai bine a întrebat-o ce fel de pian avea acasă şi a rămas surprins când a aflat că nu avea nici un pian în apartamentul pe care-l închiriase lângă şcoală. Întotdeauna s-a gândit că ea nu repeta la şcoală pentru că avea un pian acasă. A rămas şi mai surprins când ea i-a spus că nu mai cântase la pian de câţiva ani. Nu a mai putut să se abţină şi i-a spus despre concertul în care a auzit-o cântând şi cum a fost o inspiraţie pentru el în toţi anii în care a studiat la pian. După ce a terminat, ea doar a stat şi s-a uitat la el tristă.

Apoi el a întrebat-o, „De ce nu mai cânţi?”
Ea a oftat, „Nu sunt sigură. Obişnuiam să iubesc să cânt, în special cu tatăl meu. Cred că după ce am crescut mi-am dat seama că trebuie să exersezi foarte mult”.
John i-a răspuns: „Bineînţeles că sunt dăţi în care nu am chef să repet, dar sunt şi alte dăţi în care cânt ore întregi şi nici nu observ cum trece timpul”.
„Este adevărat”, a răspuns ea, „dar am realizat că chiar dacă oamenii îmi spuneau că sunt bună, atunci când îl ascultam pe tatăl meu ştiam că el e bun. Eu nu sunt atât de bună.”
„Nimeni nu este atât de bun în momentul de faţă”, a răspuns John, „dar poate vei fi la fel de bună într-o zi. Mi-aş dori să fiu, dar chiar dacă nu voi putea tot îmi place să cânt la pian şi sunt oameni cărora le face plăcere să mă asculte chiar dacă nu sunt perfect.”
Ea şi-a ridicat umerii şi a spus, „Cred că ai dreptate.”
Cei doi au stat tăcuţi până când John a zis, „Nu îţi este dor?”
Ea a răspuns, „Nu prea mă gândesc la asta, ştii tu cu şcoala şi tot”.
Apoi el a întrebat, „Eşti ocupată mâine după-masă?”
„Nu prea, doar am ceva teme de făcut”.
„Ai vrea să vii să repeţi cu mine? Unul din visele din viaţa mea este să cânt un duet cu tine. Nu trebuie să fie nimic deosebit.”
Ea a fost de acord şi în după-amiaza următoare s-a întâlnit cu el în sala de repetiţii. La început Rose a fost aproape speriată să atingă clapele pianului, dar odată ce au început să cânte s-au distrat atât de mult încât s-au oprit doar când următorul student bătea la uşă insistent.
„John, îţi mulţumesc foarte mult”, spuse ea. Nu-mi vine să cred că a trecut atât de mult timp. Nimic nu mă face să mă simt mai bine.”
„Bineînţeles”, a zâmbit el. „Eşti pianistă. Eşti făcută să cânţi.”

Trăind ca un copil al lui Dumnezeu

Vezi Coloseni 3

1. După Coloseni 3:1-4 ar trebui să-ţi concentrezi inima şi mintea pe ________ şi nu pe ________. De ce?
2. Dă două exemple specifice pe ce ar trebui să-ţi concentrezi mintea. (Vezi 3:15-17)
3. Dă două exemple specifice pe ce nu ar trebui să-ţi concentrezi mintea.
4. După Coloseni 3:5-10, scrie „hainele vechi” pe care ar trebui să le dai jos.
5. Scrie „hainele vechi” pe care încă le porţi. (nu vei împărtăşi cu nimeni)
6. După Coloseni 3:12-15, scrie „hainele noi” pe care ar trebui să le pui.
7. Care dintre „hainele noi” este cel mai greu de pus pentru tine?
8. Scrie numele unei persoane pe care trebuie să o suporţi sau să o ierţi (v. 13)
Ce pot face pentru a mă „re-îmbrăca”:
Cum Îl pot lăsa pe Dumnezeu să mă „re-îmbrace”:
Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit toate lucrurile necesare pentru viaţă şi evlavie, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi virtutea Lui.
2 Petru 1:3