[button url=”https://www.oci.ro/wp-content/uploads/2013/01/Cunoaşterea-de-sine1.doc” newwindow=”true” size=”small” color=”blue”]Descarcă articol[/button]

Introducere pentru lideri

În timpul perioadei de adolescenţă, tinerii experimentează creşterea, schimbări şi confuzie în perioada de trecere de la copilărie la maturitate, temperamentul şi personalitatea fiecăruia, ca de altfel experienţa de viaţă, prietenii, familia, profesorii, mass media şi sperăm şi biserica, toate acestea contribuie la formarea identităţii lor.
Obiectivul acestui studiu este de a-i ajuta pe participanţi să-şi formeze o percepţie corectă despre ei însuşi şi valoarea lor în contextul relaţiei cu Dumnezeu şi cu alţi oameni.

Lumea şi oamenii din jurul nostru ne evaluează şi ne definesc după ceea ce putem oferi: dacă suntem bogaţi, valoarea şi identitate noastră constau în bani; dacă suntem frumoşi, valoarea şi identitatea nostră constau în modul în care arătăm; dacă cuntem inteligenţi, rapizi, puternici, acestea constau în abilităţile noastre. Din păcate, chiar şi în biserică evaluăm frecvent oamenii după cum arată şi după ceea ce fac. Această greşeală este devastatoare în două moduri. În primul rând, accentueză minciuna că o persoană este valoroasă numai pentru ce poate ea oferi. Cei frumoşi şi dăruiţi se pot baza mai mult pe ei înşişi, decât pe Cristos pentru a-şi găsi identitatea şi valoarea, şi de asemenea, pot avea o atitudine deformată şi îngâmfată cu privire la importanţa lor. Cei care sunt mai puţin frumoşi şi talentaţi se luptă cu stima de sine, crezând că sunt mai puţin valoroşi. În al doilea rând, accentuează acea credinţă că ceea ce faci determină cine eşti, mai degrabă decât afirmarea perspectivei biblice că cine eşti determină ceea ce faci. Satana foloseşte această minciună pentru a împiedica creştinii de la a obţine libertatea în Cristos şi maturitate spirituală.

Cum putem ajuta tinerii să descopere o perspectivă corectă şi echilibrată asupra identităţii şi valorii lor? Îi vom ajuta să se vadă pe sine într-un mod corect în contextul relaţiei lor cu Dumnezeu şi cu alţi oameni.
Ştim că înaintea facerii omenirii, Dumnezeu era complet şi era dragoste pentru că avea o relaţie cu El însuşi. Identitatea lui variată vine din aceste relaţii: nu poate fi Tatăl fără Fiul, nici Fiul fără Tatăl şi nici Duhul nu poate fi dacă nu este spiritul cuiva. Aceasta înseamnă că omenirea a fost făcută după imaginea lui Dumnezeu, şi de aceea şi noi ne tragem identitatea din relaţii, din relaţia noastră cu Dumnezeu şi din relaţia noastră cu ceilalţi. La fel cum oamenii nu ştiu cum arată până nu se uită în oglindă, Dumnezeu şi alţii sunt oglinzi în care trebuie să ne uităm pentru a învăţa despre noi înşine.

Dar ce se întâmplă atunci când oamenii ne spun minciuni, cum ar fi că suntem nevaloroşi sau insignificanţi dacă nu producem ceea ce vor ei să facem? La fel ca restul creaţiei minunate a lui Dumnezeu, această cale de a învăţa despre noi înşine a fost distrusă de păcatul lui Adam. Păcatul în vieţile altor oameni îi fac să deformeze felul în care ne percep şi ce reflectă despre noi înşine. De exemplu, oamenii manipulatori sau abuzivi îi fac pe ceilalţi să se simtă fără valoare sau insuficienţi, fără nici o legătură cu obiectul actual al abuzului. Un părinte sau bunic mândru poate să supraaprecieze talentele sau meritele urmaşilor, creând un copil egoist şi răsfăţat care se vede pe sine darnic şi nemaipomenit. Deseori, ceea ce oamenii ne arată, are de-a face mai degrabă cu ceea ce cred despre ei sau cu ceva ce se întâmplă în viaţa lor în acel moment, decât cu ceea ce suntem noi cu adevărat. Un părinte alcoolic îşi poate face copilul să creadă:”Dacă eram mai ascultător sau dacă nu mă certam atât de mult cu sora mea, tatăl meu nu ar mai bea.” Dar este clar pentru toţi că dependenţa tatălui nu are legătură cu atitudinea copilului.

Dificultatea în a ne vedea pe noi înşine clar în relaţia cu cei din jur nu ţine în totalitate trunchiul deformat al reflecţiei pe care ne-o prezintă – chiar şi într-un hol plin de oglinzi poţi spune care este culoarea părului tău. Câteodată nu înţelegem ce ne comunică oamenii. Alteori nu putem sau nu vrem să ne vedem exact aşa cum suntem. Ideea noastră despre lume şi despre noi formează un fel de filtru prin care trec toate percepţiile noastre.
Acest filtru ne face să avem aşteptări de la ceea ce vom experimenta, deformând percepţiile noastre desprea ceea ce se întâmplă cu adevărat. Această percepţie selectivă este mult mai uşor de văzut în cei din jurul nostru decât în noi. Gândeşte-te la cineva care nu are nici cea mai mică ideea despre un cuvânt dintr-un joc, pe care însă toată lumea îl vede în mod clar. Problema este că nimeni nu riscă să-i arate.
Este dificil pentru noi să ne vedem clar pe noi înşine, deoarece, parţial, în unele cazuri ori nu înţelegem ce ne comunică, ori ceilalţi nu ştiu să ne comunice, ori nu vrem să ne vedem aşa cum suntem.

În acest studiu avem 4 tipuri de „filtre” – aşteptări care ne pot deforma percepţiile: teama de eşec, teama de respingere, frica de pedeapsă şi sentimente de ruşine. De la Cădere, omenirea experimentează în mod natural aceste sentimente devreme ce L-am dezamăgit pe Dumnezeu, ruşinea de sine prin păcat a adus asupra noastră respingerea şi pedeapsa lui Dumnezeu. Dar odată ce o persoană se naşte din nou, toată pedeapsa pe care o merită s-a scurs prin Isus Cristos. Nu mai este respins, ci acceptat în familia lui Dumnezeu. Nu are de ce se ruşina pentru că este o nouă creaţie în Cristos. Când începem să ne vedem într-un mod clar, la fel cu ne vede El, cu ajutorul Cuvântului Lui Dumnezeu şi al Duhului, putem începe experimentarea vindecării în noi, în relaţia cu Dumnezeu şi cu alţii. Acesta poate fi un proces lent datorită gândirii şi percepţiei lumii care este bine înrădăcinată. Dar dacă putem să-i facem pe oameni să se vadă la fel cum îi vede Dumnezeu – fără Cristos ca şi creaţie minunată a lui Dumnezeu dar încă păcătoasă; cu Cristos ca fiind drepţi şi iubiţi – de când sunt destul de tineri pentru a-şi forma „filtrele” şi înainte să aibă ani de suferinţă interpretată, acest proces poate fi rapid şi eficient.

Devenind convinşi de identitatea noastră în Cristos este un pas important pentru libertatea şi maturitatea nostră spirituală. Ne ajută să ne punem armura lui Dumnezeu pentru a putea face faţă şmecheriilor diavolului, mai ales pentru a ne proteja împotriva rolului său de acuzator, care se foloseşte de păcatele noastre pentru a ne îndoi de dragostea lui Dumnezeu pentru noi şi de eficacitatea purificatoare a Duhului Lui în vieţile noastre. De asemenea, ne întăreşte dragostea pentru Dumnezeu şi pentru o relaţie personală cu El.

Ori de câte ori suntem nesiguri de ceea ce crede cineva despre noi sau credem că cineva este supărat pe noi, tindem să evităm evităm acea persoană. Dar atunci când cineva ţine la noi, crede în noi şi ne încurajează, vrem să petrecem timp pe lângă ea. La fel este şi cu Dumnezeu. Când Îl percepem ca fiind indiferent sau supărat pe noi, doar aşteptând ca noi să greşim pentru a ne putea pedepsi, îl tratăm la fel cum păgânii îşi tratau zeii: cu respect, chiar teamă, încercând să-l liniştim cu lucruri pe care noi credem că Le vrea – ritualuri religioase şi ceremonii, sau ducându-ne la biserică şi încercând să „fim buni”. Suntem ca israeliţii pe care Domnul i-a deplâns când le-a spus prin profetul Isaia, „Poporul acesta se apropie de Mine numai cu gura şi Mă cinsteşte doar cu buzele, dar inma lui este departe de Mine! Frica pe care o are faţă de mine este doar o poruncă omenească, învăţată pe de rost”

Peste tot în Biblie Dumnezeu ne cheamă, nu să ne conformăm la nişte reguli într-un mod extern, ci să intrăm într-o relaţie personală reală cu El. De îndată ce înţelegem cât de deschisă şi îndelungă şi măreaţă şi adâncă este dragostea Lui pentru noi vom dori să petrecem timp cu el şi să fim asemenea Lui. Oamenii îi critică frecvent pe tineri pentru că nu se supun tuturor regulilor şi că nu sunt un exemplu bun. În învăţătura pe care le-o vom da vrem să urmăm puternica îndemnare a lui Isus pentru liderii religioşi din zilele Lui, „vai de voi, cărturari şi farisei ipocriţi! Căci voi curăţaţi pe dinafară paharul şi farfuria, dar pe dinăuntru sunt pline de jaf şi de necumpătare! Fariseu orb! Curăţă mai întâi pe dinăuntru paharul (şi farfuria), ca să fie curate şi pe dinafară! ” Ajutând oamenii pe care Dumnezeu i-a pus în grija noastră „curăţând paharele pe interior”, ajutându-i să înţeleagă într-un mod clar ce înseamnă să fi născut din nou şi care este identitatea lor ca fii şi fiice adoptate în familia lui Dumnezeu, îi ajutăm să-şi adâncească relaţia lor cu Dumnezeu. Şi din acea relaţie intimă va ieşi dorinţa şi puterea de a trăi într-un fel valoros pentru identitatea lor. Ştiind cine sunt va afecta profund modul în care îşi trăiesc viaţa.

Cu o percepţie corectă despre ei înşişi, bazată pe felul în care Dumnezeu îi vede, vor putea merge din nou în holul cu oglinzi ce ne înconjoară în lumea aceasta. Îi vom ajuta în egală măsură să discearnă adevărul despre ei înşişi în imaginile destinate pe pământ şi de asemenea, vor reflecta adevărul lui Dumnezeu celor din jurul lor.